Cunoașteți toate calitățile acestui mic obiect revoluționar numit ,,cupă menstruală”?
Știți probabil deja că este un obiect de mici dimensiuni – adaptate vaginului femeii, foarte delicat, realizat în general din silicon medical, care are rolul de a reține sângele menstrual în perioada noastră mai ,fulminantă” a lunii. Confortul, lejeritatea în miscare și protecția sigură sunt unele dintre cele mai importante atribute ale sale.
Cupa menstruală este binecunoscută de asemenea ca fiind o alternativă ecologică și considerabil mai economică pe termen lung la tampoanele și absorbantele tradiționale.
Însă una din particularitățile speciale ale sale este aceea că, pentru a o folosi, este necesară atingerea vaginului și a vulvei, și totodată, putem vedea sângele menstrual acumulat în micuța cupă înainte să o golim de conținut, să o spălăm și să o reintroducem. Sunt gesturi deosebit de intime pentru o femeie care altfel nu și-ar permite să ia atât de mult contact cu propriul corp. Si asta este fanstastic: să treacă de la negare-dezgust la mirare-apreciere, să iși ,,locuiască” propriul corp într-o manieră în care nu a mai făcut-o înainte! Femeile care practică exerciții de conectare cu corpul sau metode naturale de control al nașterii văd în această concepție o coerență perfectă cu filozofia lor de viață.
Totodată, femeile care au o experiență sexuală mai redusă se pot familiariza în acest mod cu propriul vagin. Multe dintre femei sunt inițial mirate de dimensiunea cupei și nu pot realiza cum aceasta poate încăpea înuntru. Cu această ocazie ele descoperă propria anatomie și extraordinara elasticitate a vaginului. Este un prag psihologic în care o femeie își poate depăși totodată frica iluzorie de durere sau frigiditatea apropo de actul sexual. E totodată o cunoaștere indispensabilă a propriei sexualități, necesară unei vieți împlinitoare! Cele care au o sensibilitate la produsele bio pot fi de asemenea încântate de această alternativă.
Considerăm că folosirea cupei menstruale este un pas către o ascultare mult mai conștientă a propriului corp și conștientizare a propriei fertilități. Femeile pot astfel apropia în subconștient ideea că ceeea ce curge din interiorul organelor intime în fiecare lună nu este un lichid detestabil, ci un semn al sănătății și al existenței, vorbind despre feminitatea noastră și de capacitatea de a da viață.
Pentru acele femei care încă își țin la distanță propriul corp și nu suportă ideea de sânge menstrual, cupa menstruală este un obiect terapeutic. Manevrarea ei poate să fie un prim demers către reconcilierea cu propria feminitate.
De asemenea, cupa ne îndepartează de o abordare ,,medicală’’ a propriului flux menstrual. Un tampon sau un absorbant sunt obiecte menite să absoarbă și să stopeze sângele. Cupa menstruală deschide perspectiva unei alte abordari, aceea a încrederii în propriile procese fiziologice, și a unui sentiment pozitiv față de tot ceea ce înseamnă naturalețea corpului nostru. Vezi modelele de cupe menstruale aici.
De aceea, vă recomandăm cateva acțiuni care pot aduce mai multă conștiință în viața voastră :
- Acordă-ți câteva momente în timpul perioadei menstruale pentru a observa sângele menstrual. Observă cum te simți: confortabil sau inconfortabil?
- Nu iți mai ascunde situația. În loc să faci din perioada menstruală un secret, înstiințează-ți prietenii apropriați ca ești la menstruație. Învață-i astfel să iți respecte nevoia de un ritm diferit de acitivitate și astfel să ți-o respecți și tu.
- Spune dacă ceva este inconfortabil în timpul menstruației.
Uneori obișnuim să credem că este normal ca în perioada menstruală să avem dureri și să ne simțim groaznic, însă nu este așa. Atunci când se întamplă, este un semn al corpului tău că are nevoie de odihnă, și este necesar să îl iei in serios. Vorbește cu cineva despre asta și găsește soluții.
Este evident că menstruația impactează orice femeie nu numai trei zile/o săptămână din lună. Menstruația ne definește și face parte din ciclurile vietii noastre. Ea este un dar, o manifestare a vieții în corpul nostru și trebuie să fie onorată ca un moment de introspecție, de regenerare a sistemului nervos și celular, de exprimare magică a feminității noastre. Ideal ar fi sa n-avem complexe legate de lucrurile cu care am fost înzestrate și nici să lăsăm pe altcineva să ni le cultive. Vom înțelege cu timpul că oricărui om, femeie sau bărbat, merită să îi fie întampinate nevoile naturale astfel încât să fie pregatit/ă să își implinească potențialul la maxim.